Pierderea mobilității este un drum către dependență: un vârstnic care stă trei săptămâni fără să se ridice din pat pierde masă musculară pe care, la 80 de ani, o recuperează foarte greu. De aceea, kinetoterapia pentru vârstnici nu este privită ca un serviciu opțional, ci ca o parte din programul zilnic al rezidenților care au indicație medicală. Casa Kevin, centrul rezidențial din Bascov, are în structură un cabinet de kinetoterapie.
La Casa Kevin, kinetoterapia pentru vârstnici înseamnă un program stabilit de un kinetoterapeut angajat cu contract individual de muncă, nu de un colaborator ocazional. Programul fiecărui rezident se construiește în funcție de diagnostic, de capacitatea fizică și psihică reală și de recomandările medicului, apoi se ajustează pe măsură ce persoana progresează.
Ce se pierde atunci când mișcarea lipsește
Organismul vârstnic reacționează puternic la lipsa mișcării: câteva zile de repaus la pat, după o gripă serioasă sau o internare, pot anula luni de forță. Ghidul căminului enumeră ce se degradează atunci când mișcarea lipsește:
- masa musculară, mai ales la nivelul coapselor și al gambelor;
- mobilitatea articulațiilor, prin înțepenire și contracturi;
- densitatea osoasă, ceea ce crește riscul de fracturi;
- circulația, cu risc de edeme și, în cazuri grave, de tromboze;
- starea pielii, prin escare apărute la persoanele care stau prea mult în aceeași poziție;
- capacitatea plămânilor, cu risc crescut de pneumonie de imobilizare.
Declinul poate fi încetinit dacă intervenția începe din timp, iar rolul unei echipe care observă zilnic starea fiecărui rezident este important: o colaborare între asistentele medicale și kinetoterapeut transformă un simptom sesizat dimineața într-un plan de mobilizare aplicat până seara. Din acest motiv, la Casa Kevin niciun rezident nu rămâne în aceeași poziție ore în șir, iar mișcarea, chiar și cea făcută de mâna terapeutului sau a infirmierei, este tratată ca o linie de apărare împotriva complicațiilor imobilizării.
Pentru cine este indicată
Beneficiază de kinetoterapie rezidenții aflați în recuperare după o fractură de șold sau de femur, cei cu sechele după accident vascular cerebral, persoanele cu artroză și limitare de mobilitate articulară, dar și vârstnicii încă autonomi, care au nevoie să își păstreze forța și echilibrul. Nu există o vârstă-limită, iar scopul nu este performanța, ci menținerea funcțiilor necesare vieții de zi cu zi.
Pentru persoanele imobilizate la pat se lucrează mobilizare pasivă și posturare, ca să se prevină anchilozarea articulațiilor și apariția escarelor. Kinetoterapeutul sau personalul instruit îndoaie și întinde articulațiile cu blândețe, iar, împreună cu schimbarea regulată a poziției, aceste gesturi fac parte dintr-un plan mai larg de îngrijire la pat.
Ce include programul
Pagina serviciului descrie șase componente, care se succed de la evaluare la reevaluare:
- evaluarea funcțională, cu stabilirea mobilității articulare, a forței musculare și a echilibrului la intrarea în program;
- programul individual, cu exerciții adaptate diagnosticului și capacității reale, nu un program standard;
- mobilizarea pasivă, pentru rezidenții care nu se pot mobiliza singuri;
- reeducarea mersului, cu cadru, cârjă sau baston, pentru redobândirea deplasării;
- terapia ocupațională, prin activități care mențin dexteritatea și capacitatea de autoîngrijire;
- reevaluarea periodică, pe măsură ce starea rezidentului se modifică.
Ședințele se desfășoară în cabinetul de kinetoterapie sau, la nevoie, la patul rezidentului. Se pornește de la evaluarea inițială, în care se fixează nivelul de plecare și obiectivele realiste, apoi se stabilesc tipul de exerciții, frecvența și durata.
Prevenirea căderilor
O cădere poate fi, la un vârstnic, începutul unui declin. Kinetoterapia lucrează asupra factorilor care o favorizează: mușchii slăbiți ai picioarelor, echilibrul deteriorat, coordonarea imprecisă și teama de mișcare. Exercițiile urmăresc forța picioarelor, echilibrul static și dinamic, mersul corect și folosirea corectă a cadrului sau a bastonului, cu sprijin la îndemână.
Mediul completează munca terapeutului: mobilier adaptat vârstnicilor, spații fără obstacole, iluminat bun și supraveghere permanentă. Pentru persoanele cu risc de cădere, însoțirea la deplasare de către personal face parte din îngrijirea zilnică.
După fractură, AVC sau externare
Un număr important de rezidenți ajunge la cămin după o internare. După o fractură de șold, ghidul căminului descrie o progresie graduală: exerciții la pat pentru menținerea circulației și a tonusului, verticalizarea asistată, transferul din pat în fotoliu, sprijinul controlat pe picior și, în final, mersul cu cadru sau baston, cu respectarea indicațiilor medicului ortoped și a ritmului real al persoanei.
După un accident vascular cerebral, accentul cade pe reeducarea mișcării membrului afectat, pe antrenarea echilibrului și a mersului și pe refacerea gesturilor cotidiene. Se preferă ședințele scurte, dar regulate. Programul de îngrijire post-spitalizare combină kinetoterapia cu supravegherea medicală și cu un regim alimentar de refacere, iar ritmul progresului depinde de diagnostic, de vârstă și de starea de la pornire.
Terapia ocupațională: mișcarea care devine viață de zi cu zi
Kinetoterapia reface capacitatea fizică, iar terapia ocupațională o transformă în independență reală. Nu este suficient ca un vârstnic să poată ridica brațul; contează să poată duce ceașca la gură, să își încheie nasturii sau să se pieptene. Se lucrează cu exerciții pentru mâini și degete, cu activități care stimulează mintea și memoria și cu deprinderi de autoîngrijire.
Efectul nu este doar fizic. Atunci când o persoană reușește din nou ceva ce credea pierdut, își recapătă încrederea, iar sentimentul de a fi util sprijină echilibrul psihic.
Demența și alimentația
Kinetoterapia se adaptează și persoanelor cu demență, prin ședințe scurte și exerciții simple, repetate, într-un cadru familiar. Programul de mobilizare face parte din îngrijirea curentă a rezidenților cu indicație medicală, iar ședințele pot avea loc în cabinet sau, la nevoie, la patul rezidentului.
Mobilitatea și alimentația se sprijină reciproc: un vârstnic care primește prea puține proteine își pierde masa musculară, iar mesele gătite în bucătăria proprie, cu regimuri adaptate, fac parte din aceeași logică a îngrijirii. Informații suplimentare despre meniuri, hidratare și servirea mesei la pat sunt publicate pe site.
Pentru dosar, în cazul kinetoterapiei, sunt utile recomandarea medicului, dacă există, biletul de externare cu diagnosticul și restricțiile de mobilizare, eventuale radiografii recente și lista dispozitivelor folosite, precum cadrul, cârja, scaunul rulant sau orteza. Aceste informații ajută kinetoterapeutul să stabilească încă de la început obiectivele realiste și tipul de exerciții.
