În primul an de viață, bebelușul trece printr-o transformare spectaculoasă. Nou-născutul care abia își putea ridica privirea devine, în câteva luni, un mic explorator care se rostogolește, se târăște, se ridică sprijinit de canapea și, în cele din urmă, face primii pași. Fiecare dintre aceste reușite este așteptată cu emoție de părinți și, adesea, comparată cu ce fac alți copii de aceeași vârstă.
A înțelege cum se dezvoltă motricitatea bebelușului te ajută să-i oferi ocaziile potrivite de mișcare și să privești cu mai multă liniște diferențele dintre copii. În rândurile de mai jos găsești principalele etape ale dezvoltării motorii până la primii pași, idei simple pentru a încuraja mișcarea acasă și semnele pentru care merită să discuți cu medicul pediatru. Vârstele menționate sunt orientative, nu termene fixe.
Fiecare bebeluș are ritmul lui
Dezvoltarea motorie urmează, în linii mari, aceeași ordine la toți copiii: mai întâi controlul capului, apoi al trunchiului, apoi al picioarelor. Ritmul în care sunt parcurse etapele diferă însă mult de la un bebeluș la altul. Unii merg devreme, alții mai târziu; unii sar aproape complet peste mersul de-a bușilea, alții îl practică luni întregi.
Temperamentul contează și el. Un bebeluș foarte curios și activ poate fi grăbit să se miște, în timp ce unul mai observator preferă să privească îndelung înainte să încerce ceva nou. Nici unul, nici celălalt nu este „mai avansat”. De aceea, comparațiile cu copiii prietenilor sau cu tabelele de pe internet produc mai multă îngrijorare decât folos.
Pentru bebelușii născuți prematur, medicii iau în calcul, de obicei, vârsta corectată, adică vârsta pe care ar avea-o dacă s-ar fi născut la termen. Întreabă pediatrul cum să urmărești etapele în cazul copilului tău.
Primele luni: controlul capului și timpul pe burtică
În primele săptămâni, mișcările nou-născutului sunt mai ales reflexe. Treptat, mușchii gâtului și ai spatelui se întăresc, iar bebelușul începe să-și ridice capul pentru câteva clipe când stă pe burtică, apoi tot mai mult. În jurul vârstei de trei-patru luni, mulți bebeluși își țin capul destul de stabil când sunt ținuți în brațe în poziție verticală.
Timpul petrecut pe burtică, cât timp bebelușul este treaz și supravegheat, este unul dintre cele mai bune exerciții în această perioadă. Îi întărește gâtul, umerii și spatele și îl pregătește pentru rostogolire și târât. La început, câteva minute de mai multe ori pe zi sunt suficiente; durata crește pe măsură ce bebelușul se obișnuiește.
Mulți bebeluși protestează la primele încercări. Câteva idei pot face momentul mai plăcut:
- așază bebelușul pe pieptul tău, în timp ce stai ușor înclinată pe spate;
- coboară la nivelul lui, pe covor, ca să-ți vadă fața;
- pune în fața lui o oglindă sigură pentru bebeluși sau o jucărie colorată;
- rulează un prosop mic și pune-l sub piept, ca sprijin;
- alege momente în care e odihnit, nu imediat după masă.
Somnul se face întotdeauna pe spate, iar timpul pe burtică este doar pentru perioadele în care bebelușul este treaz și cineva stă lângă el.
Rostogolirea și statul în șezut
Rostogolirea apare, la mulți bebeluși, în jurul vârstei de patru-șase luni, de obicei mai întâi de pe burtă pe spate, apoi invers. Este momentul în care masa de înfășat, patul părinților și canapeaua devin locuri riscante: un bebeluș care nu se rostogolea ieri o poate face azi, pe neașteptate. Ține mereu o mână pe el când îl schimbi și nu-l lăsa nesupravegheat pe suprafețe înalte.
Statul în șezut vine treptat. La început, bebelușul stă sprijinit în mâini, aplecat în față, apoi tot mai drept, iar în jurul vârstei de șase-nouă luni mulți reușesc să stea singuri, stabil, și să se joace cu mâinile libere. Statul în șezut cu capul stabil este și unul dintre semnele care arată că bebelușul se apropie de începutul diversificării; găsești mai multe repere în articolul despre semnele că bebelușul este pregătit pentru diversificare.
Când exersează statul în șezut, pune perne în jurul lui, pe podea, nu pe pat. Căderile mici fac parte din învățare, iar o suprafață joasă și moale le face inofensive.
Târâtul și mersul de-a bușilea
Între șase și zece luni, mulți bebeluși descoperă că se pot deplasa. Unii se târăsc pe burtă, alții se împing de-a-ndărătelea, alții se rostogolesc până la jucăria dorită, iar mulți ajung la mersul de-a bușilea, pe mâini și genunchi. Toate aceste variante sunt moduri valide de a explora lumea.
Mersul de-a bușilea dezvoltă coordonarea dintre partea stângă și cea dreaptă a corpului, forța brațelor și a umerilor și orientarea în spațiu. Unii copii îl sar însă aproape complet și trec direct la ridicarea în picioare, fără ca asta să fie neapărat o problemă.
Hainele contează și ele mai mult decât ai crede. Pantalonii moi, care nu alunecă și nu strâng, și body-urile care nu se ridică pe burtică îi lasă libertate de mișcare. Hainele foarte groase, rochițele lungi sau salopetele rigide pot transforma fiecare încercare de deplasare într-o luptă. Pe o podea rece, un covor de joacă sau o pătură groasă face explorarea mai plăcută.
Odată ce bebelușul se mișcă singur, casa trebuie privită cu alți ochi. Coboară la nivelul lui și caută prizele neprotejate, cablurile, obiectele mici care pot fi înghițite, colțurile ascuțite, scările fără protecție și mobilierul care se poate răsturna. Fixează dulapurile și rafturile de perete și mută produsele de curățenie în locuri închise.
Ridicarea în picioare și primii pași
Cam în aceeași perioadă în care merge de-a bușilea, bebelușul începe să se ridice în picioare, agățându-se de canapea, de marginea pătuțului sau de picioarele tale. Urmează mersul pe lângă mobilă, cu mâinile sprijinite, și apoi primii pași fără sprijin, care pentru mulți copii apar în jurul vârstei de un an, dar pot veni și câteva luni mai devreme sau mai târziu.
Primii pași sunt nesiguri, cu picioarele depărtate și brațele ridicate pentru echilibru. Căzăturile sunt nenumărate și fac parte din proces. Cel mai bun lucru pe care îl poți face este să creezi un spațiu sigur și să-l încurajezi cu calm, fără să-l grăbești.
O etapă care îi surprinde pe mulți părinți este cea în care bebelușul reușește să se ridice în picioare, dar nu știe încă să se așeze la loc. Rămâne agățat de marginea pătuțului și plânge, uneori chiar în miez de noapte. Îl poți ajuta arătându-i, în joacă, cum să-și îndoaie genunchii și să coboare încet pe fund, ținându-l ușor de mâini. După câteva zile de exercițiu, de obicei descoperă singur mișcarea.
Încălțămintea și premergătoarele
Acasă, mersul desculț sau în șosete antiderapante îi permite copilului să simtă podeaua și să-și dezvolte echilibrul. Pantofii devin utili afară, pentru protecție, și trebuie să fie flexibili, ușori și pe măsura piciorului. Premergătoarele cu roți nu ajută la învățarea mersului și pot fi periculoase, mai ales lângă scări; mulți pediatri recomandă evitarea lor. Jucăriile de împins, stabile, pe care copilul le folosește când deja stă în picioare, sunt o alternativă mai potrivită.
Cum încurajezi mișcarea acasă
Bebelușul nu are nevoie de echipamente scumpe pentru a se dezvolta. Are nevoie de spațiu, de timp liber pe podea și de un adult care îl privește cu încredere. Câteva obiceiuri simple fac o mare diferență:
- Timp pe podea, în fiecare zi. O pătură sau un covor curat, într-o zonă sigură, este cel mai bun loc de joacă.
- Mai puțin timp în scaune și balansoare. Sunt utile pentru câteva minute, dar limitează mișcarea dacă sunt folosite multe ore.
- Jucării puse puțin mai departe. O minge sau o jucărie care sună, așezată la o mică distanță, îl motivează să se întindă și să se miște.
- Joacă împreună. Cântecele cu mișcări, „cucu-bau” și jocurile cu mâinile întăresc și legătura voastră, și coordonarea.
- Odihnă suficientă. Un bebeluș odihnit are energie pentru explorare; ritmul somnului contează și aici.
Pentru prima parte a anului, alegerea jucăriilor potrivite poate stimula atât simțurile, cât și mișcarea, iar ghidul despre primele jucării pentru dezvoltarea senzorială te ajută să alegi puține obiecte, dar bune. Iar dacă observi că micuțul devine agitat după perioadele lungi de joacă, recitește semnele de oboseală descrise în articolul despre somnul bebelușului în primele șase luni.
Când discuți cu medicul pediatru
Controalele periodice la pediatru includ și evaluarea dezvoltării motorii, așa că sunt momentul potrivit pentru întrebările tale. Merită să soliciți o discuție mai devreme dacă observi, de exemplu:
- că bebelușul pare foarte moale sau, dimpotrivă, foarte rigid când îl ții în brațe;
- că folosește constant o singură parte a corpului, o mână sau un picior, și o neglijează pe cealaltă;
- că a pierdut abilități pe care le avea deja;
- că întârzierea față de reperele obișnuite este mare sau privește mai multe etape;
- că simți tu, ca părinte, că ceva nu este în regulă, chiar dacă nu știi exact ce.
Instinctul părintelui este o informație valoroasă. Pediatrul poate evalua situația și, dacă este cazul, te poate îndruma către un specialist în recuperare sau un kinetoterapeut pediatric. Intervenția timpurie, atunci când e necesară, face adesea o diferență mare.
Fiecare etapă a dezvoltării motorii aduce bucuriile ei: primul zâmbet privit de pe burtică, prima rostogolire, prima călătorie de-a bușilea până la pisica familiei, primul pas spre brațele tale. Oferă-i bebelușului spațiu, siguranță și încredere, iar el va face restul, în ritmul lui.
Foto: Atlantic Ambience / Pexels
